Proiectul „Începe cu tine” – ediția a II -a

Proiectul „Începe cu tine” – ediția a II -a

La prima întâlnire a celei de-a doua ediție a proiectului „Începe cu tine”, psihologii PsyArmonie au așteptat participanții cu multă energie pozitivă și miros de cafea.

Pentru că știm cât de importantă este colaborarea triadei terapeut-părinte-copil pentru atingerea obiectivelor terapeutice, activitățile desfășurate au avut ca obiectiv principal dezvoltarea relației terapeut-aparținător.

👉 Printre așteptările participanților noștri se numără:

  • conexiune,
  • autenticitate,
  • informare,
  • gestionarea emoțiilor,
  • socializare,
  • nevoia de ajutor de la experți referitor la relația copil-părinte.

☀️ Ne-am bucurat că am putut să îndeplinim o parte din aceste așteptări la întâlnirea de sâmbătă și ne dorim să ne concentrăm asupra lor la următoarele sesiuni de grup.

Mulțumim participanților pentru implicarea, deschiderea și autenticitatea de care au dat dovadă în cadrul activităților propuse de echipa noastră.

Implică-te!

Beneficiarii asociației sunt niște copii minunați care au nevoie să fie ajutați în drumul lor prin viață. Nevoia lor de terapie este mare, iar noi ne propunem să le oferim servicii cât mai bune, însă pentru a putea face asta este nevoie și de ajutorul tău.