Proiectul „Începe cu tine” – dezvoltare individuală

Proiectul „Începe cu tine” – dezvoltare individuală

   Sâmbăta aceasta a avut loc doua întâlnire din cadrul programului „Începe cu tine” dedicat părinților. Tematica acestei întâlniri a fost dezvoltarea individuală, activitățile având ca obiectiv conștientizarea abilităților și competențelor personale, precum și gestionarea emoțiilor.

Participanții la proiect au fost implicați în jocuri și activități antrenante pentru a experimenta și eticheta corect emoțiile specifice fiecărei etape de acceptare a diagnosticului:

👉 negare;

👉 furie;

👉 negociere;

👉 depresie;

👉 acceptare.

Mai multe informații referitoare la această temă se regăsesc în articolul nostru Stadiile acceptării diagnosticului.

Psihologii PsyArmonie au evidențiat funcția pe care o are emoția de bază a fiecărui stadiu în echilibrarea psihicului.

Fiecare dintre cei șapte participanți la proiect percepe și interiorizează fiecare etapă în mod diferit și reușește să găsească mecanisme pentru a gestiona eficient trăirile emoționale.

Grupul cu care am lucrat a dat dovadă de curaj și încredere în a se baza pe suportul social oferit de ceilalți părinți.  Aceștia au conștientizat importanța apartenenței la o comunitate. Ne bucurăm să vedem că au ales „să navigheze pe marea diagnosticului împreună cu alți camarazi” și apreciem că își doresc să fim și noi parte din echipă.

Implică-te!

Beneficiarii asociației sunt niște copii minunați care au nevoie să fie ajutați în drumul lor prin viață. Nevoia lor de terapie este mare, iar noi ne propunem să le oferim servicii cât mai bune, însă pentru a putea face asta este nevoie și de ajutorul tău.